În timp ce mă dădeam pe Collegehumor căutînd ceva interesant am găsit clipul ăsta video:
Cineva s-a gîndit la ideea de a pune o umbrelă pe bicicletă ca să te apere de soare (cînd nu ai cozoroc la cască sau ochelari de soare) sau de ploaie.
Întrebarea (sau întrebările, că sunt mai multe) care apare (pe lîngă faptul că invenția arată mai mult decît stupid) este:
Ce ar face cineva cu așa ceva prin traficul de la noi? Pe piste de biciclete însorite ca în video probabil că merge, dar printre mașini nu știu dacă e cea mai bună idee.
În clip susține că apără de ploaie. În ce țară? Ultima dată cînd am fost afară pe ploaie era un vînt din cauza căruia mergea bicicleta cu 27 km/h, comparativ cu 26-30 pe uscat și soare. Eu vreau bicicletă, nu paraglider.
Oare cum m-aș simți cu o țzapă deasupra ghidonului în mijloc? Sau îndreptată înspre direcția de mers. Eu și cavalerii cu lance din perioada medievală...
:) Invenția rămîne amuzantă, dar inutilă. Dar ultima dată cînd m-am uitat pe site-ul OSIM (oficiul de invenții și mărci din Romînia) m-am distrat de minune la ce idei mai aveau oamenii. Acum nu merge baza de date ca să pun un link concret, din păcate.
luni, 14 noiembrie 2011
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)

0 comments:
Trimiteţi un comentariu